Adult fiind, am constatat că a te exprima eficient este o calitate pe care puțină lume o are. Dacă ar fi să mă gândesc numai la relația de cuplu, faptul că există sute de cărți de psihologie pe această temă dovedește că nevoia este mare. Ca și în cazul altor abilități, în dezvoltarea limbajului lui R. am plecat de la premisa că deprinderea de a vorbi depinde atât de materialul genetic, cât și de mediu. Așadar, expunerea timpurie la comunicare și dialog a reprezentat o prioritate, pentru că nici prin cap nu îmi trecea să o las la voia întâmplării.

Continue reading “Dezvoltarea limbajului la bebeluși (I)”

Advertisements