Oare ce înseamnă prea mult sau prea puțin pentru un bebeluș când vine vorba de învățare? Cei mai mulți dintre noi avem tendința de a răspunde la o astfel de întrebare (cel puțin în prima fază) bazându-ne pe un singur lucru: propria experiență. Măsurăm experiența copilului cu măsura noastră.

Dacă părinții au fost educați devreme de exemplu în limbi străine, vor avea înclinația să spună: „Trebuie să începem de când sunt copiii mici.” Dacă au învățat mai târziu, vor spune: „Nu văd de ce ne-am grăbi să îl învățăm germană, eu am învățat doar la școală și uite ce bine m-am descurcat.” Avem și reversul, dacă au fost lipsiți de educația pe care și-au dorit-o foarte mult, vor avea tendința să se împlinească pe ei înșiși prin copii și vor insista pe unele aspecte pentru că le plac lor, nu neapărat și copiilor. Sau mai găsim și răspunsuri de genul: „Lasă copilul să se joace, are timp să învețe.” Această ultimă replică îndeosebi dovedește mai mult ca altele ignoranța în ceea ce privește dezvoltarea copilului.

La unul din cursurile cu domnul profesor Florian Colceag am aflat că pentru un copil jucăriile nu sunt jucării, sunt instrumente de lucru. El nu se joacă în sensul pe care îl acordăm noi, adulții, cuvântului, ci învață, descoperă, află. Mai mult decât atât, copilului îi place să învețe, este pasionat și interesat de cunoaștere. El nu vede acest proces ca pe o corvoadă, ci este o joacă distractivă care îl amuză și care în același timp îi satisface nevoia de instruire. Cât timp nu este obligat, copilul va găsi mereu plăcere în procesul de învățare. Faptul că școala este o frustrare pentru mulți dovedește o abordare eronată a învățării, nicidecum atitudinea copiilor în general față de cunoaștere și descoperire.

Glenn Doman ne invită la rândul lui să urmărim cu atenție ce face un copil mic cu o jucărie nouă. O analizează, o miroase, o gustă, o pipăie, o întoarce pe toate părțile, trage de ea, o face să zornăie, o sparge dacă se poate, după care o aruncă. Și-a pierdut interesul față de ea căci a epuizat posibilitățile de a învăța ceva din ea (children love to learn).

Așadar, înainte să ofer un răspuns la întrebarea ce înseamnă prea mult pentru copilul meu când vine vorba de învățare, am căutat să cunosc înainte de toate ce spun specialiștii în domeniul educației timpurii, care sunt etapele dezvoltării copilului și cum pot să îl susțin în drumul lui inițiatic. Concluzia mea a fost că doar el, copilul, este cel care poate spune ce e prea mult sau prea puțin când vine vorba de învățare.

Dar pentru a putea face o comparație, are nevoie să fie expus cât mai de timpuriu la cât mai multe experiențe de învățare, urmând același principiu ca și la diversificarea alimentației. Dacă va primi doar măr în fiecare zi, nu are cum să știe dacă îi va plăcea banana. Și țineți cont că pediatrii spun că un bebeluș trebuie să refuze de zece ori o mâncare ca să ne arate că nu îi place. În orice domeniu echilibrul este greu de găsit, dar cu răbdare și urmând reacțiile bebelușului îl vom găsi pe cel care ne va satisface.

Happy learning!

 

 

Advertisements