De curând s-a împlinit o lună de când bebelușa R. a venit pe lume. Am avut ușoare anxietăți legate de adaptarea la noul număr al familiei în această primă etapă, cele mai multe legate de reacțiile băiețelului R. la vederea surioarei lui; mi-am făcut liste mentale cu propuneri și așteptări, crezând că sunt pregătită din toate punctele de vedere pentru noul statut de mamă de doi. Mai am însă de lucru la acest capitol. Câteva dintre părerile mele de dinainte de sosirea fetiței s-au dovedit a fi fără suport real (se pare că am uitat cum e cu un bebeluș acasă!), altele au fost depășite și mi-au produs o mare bucurie. Detaliez mai jos câteva dintre experiențele noastre.

Așteptări: Am crezut că m-am antrenat suficient de mult în ultimii doi ani să dorm puțin. O ceașcă de cafea dimineața mă va pune pe picioare în mod sigur și dacă mă voi trezi înaintea copiilor și mă voi ține de puținele mele ritualuri de dimineață voi avea un start bun.

Realitatea: Au fost momente în plină zi în care dacă băiețelul R. nu făcea suficient zgomot, gen zdrang! bang!, aruncând cu tot ce găsea în cale, cred că adormeam pe covor în timp ce aparent ne jucam. Cât despre cafea, e minunată ideea de a-mi pune ordine în gânduri dimineața la o ceașcă aburindă, numai că de cele mai multe ori asta se întâmplă în jurul orei 2.00 pm, când amândoi copiii dorm, dacă sunt norocoasă.

Așteptări: Mi-am pus pe noptieră o carte de parenting când am constatat că majoritatea nopților trebuie să mă plimb o vreme cu bebelușa în brațe, gândind că dacă tot sunt trează și nu mai găsesc timp pentru propria educație parentală, să profit atunci.

Realitatea: M-am uitat patru nopți la rând la același film (Just like Heaven) în momentele de veghe ale bebelușei, deoarece era singura modalitate de a rămâne trează. Cartea… începută dinaintea acestei luni, mă așteaptă încă să o termin.

Așteptări: Mi-am propus să am mai multă grijă de mine de data aceasta, să acord atenție micilor mele tabieturi și să mă țin de ele.

Realitatea: Sunt la același stadiu ca și la primul copil, adică sunt fericită și mulțumită cu dușul zilnic de 2, 3 minute (măcar acum nu mai tresar la cel mai mic scâncet). Bonusul îl primesc când reușesc să pun o cremă pe față.

Așteptări: Mi-am făcut proiecții mentale despre cum voi avea grijă de ambii copii în același timp, de exemplu: când hrănesc bebelușa, R. va sta lângă noi și îi voi citi o poveste sau ne vom juca împreună cu prietenii lui, Thomas și Percy, după care vom cânta un cântec de leagăn.

Realitatea: Facem asta, doar că nu am luat în calcul că R. vrea să îi cânte surioarei lui soundtrack-ul de la We are the monster trucks și să îi arate cum fac camioanele când spun We love to crush anything beneath our wheels, ceea ce înseamnă că zdrobește efectiv toate mașinuțele din calea lui. Atmosferă de adormit copila, ce să zic…

Partea luminoasă a acestei luni este că empatia lui R. față de sora lui a depășit așteptările mele, ceea ce mă încântă enorm. În plus, realizez pe zi ce trece cum renunță încet dar sigur la bebelușia lui și face loc altor etape ale vieții. Nu am vrut să recunosc, însă it is happening! Dacă în urmă cu câteva luni R. plângea de mama focului și se ținea și cu dinții de noi, părinții, când ne pregăteam să mergem la serviciu, acum sunt zile când mă roagă să plec din cameră pentru că vrea să se joace numai cu verișorii, cu mătușa sau cu bunicii.

Așa că oricât de dificilă pare perioada asta, mă gândesc încă de pe acum că îmi va fi și mai dificil să văd cum timpul petrecut cu copiii mei se va diminua treptat, că ei își vor întinde aripile la un moment dat și vor vrea să zboare, să descopere lumea… de capul lor, fără mine. Băiatul R. a început deja și mă face uneori să-mi fie dor de clipele când se agăța la orice pas de mine.

Trecem prin tot felul de etape, atât ei, piticii, cât și eu. Important e să ne bucurăm la fiecare pas și să mergem înainte.

Advertisements